sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Care sunt atributele lui Dumnezeu?

Atunci când vorbim despre atributele lui Dumnezeu, ne referim la acele caracteristici care descriu fiinţa lui Dumnezeu. El e unic. El e sfânt. El e omniscient. El e omniprezent. El e omnipotent.

Acestea sunt câteva din diversele cuvinte pe care le folosim ca să descriem natura şi caracterul lui Dumnezeu; sunt caracteristici pe care le atribuim fiinţei lui Dumnezeu. Atunci când descriem atributele cuiva, de obicei facem distincţie între persoană şi atributele sale.

De exemplu, poţi spune că mama ta e răbdătoare, dar nu poţi spune că mama ta e răbdare. Şi ai mai spune că mama ta e mai mult decât o simplă listă de trăsături. În acelaşi fel, Dumnezeu nu e doar o listă de atribute. Dar Dumnezeu e diferit de mama ta prin aceea că fiinţa lui Dumnezeu e cea care a definit atributele în primul rând.

Câştigând o mai bună înţelegere a lui Dumnezeu, putem învăţa mai multe despre ce e adevărata bunătate, ce sunt adevărul, frumuseţea, răbdarea şi puterea. În acest sens, Dumnezeu este atributele sale. Nu putem spune că e o fiinţă compusă - trei kilograme de omniscienţă, trei kilograme de omniprezenţă, trei kilograme de existenţă intrinsecă, etc. - toate atributele Sale adunate dându-ne conceptul de Dumnezeu. Dimpotrivă, Dumnezeu, în esenţa Sa, în chiar Însăşi Fiinţa Sa, este sfânt, iar acea sfinţenie este imuabilă, ea nu se schimbă niciodată. Tot ce ţine de Dumnezeu e neschimbător iar Dumnezeu este în întregime sfânt. Aceste atribute nu pot fi puse unul peste altul ca nisipul într-o grămadă pentru ca astfel să obţinem imaginea completă a lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, prin studierea atributelor individuale ale lui Dumnezeu noi nu Îl disecăm pe Dumnezeu în părţile componente. Pur şi simplu ne concentrăm atenţia pentru o clipă asupra unei dimensiuni sau asupra unui aspect al fiinţei Sale.

Acest lucru ne poate fi de mare ajutor să Îl înţelegem pe Dumnezeu, pentru că singurul mod în care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu este prin atributele Sale. Cu cât le înţelegem mai bine, cu atât mai mult Îi înţelegem fiinţa şi caracterul, şi cu atât mai mult suntem motivaţi să I ne închinăm şi să-L ascultăm.

Scris: Pr. Cazacu Gheorghe

vineri, 4 decembrie 2009

Sfinte Dumnezeule

miercuri, 4 noiembrie 2009

"Despre contraceptive"

Stiati ca.....

Ceea ce se cunoaste mai putin este faptul ca, de multe ori ovulatia se produce in ciuda pilulelor de orice fel.


Prin hormonii artificiali, pilula Anti-Baby are efect asupra mai multor organe din corpul feminin, fie impiedicand sarcina, fie provocand avort timpuriu:


- asupra ovarelor, impiedicand eliberarea ovulelor;
- asupra tesutului mucoasei uterine care subtiaza, avand loc atrofierea glandelor reducandu-se astfel resursele de hrana ( glycogen) pentru copil (inhibarea implantarii, deci efect de avort timpuriu). Astfel, fetita sau baietelul conceput moare de foame, in timp ce mama sa poate ca rade, mananca, se plimba sau participa la Sfanta Liturghie.


  • Dintre EFECTELE SECUNDARE ale anticonceptionalelor asupra organelor si sistemelor enumeram:

- aparatul cardiovascular : boala tromboembolica venoasa si arteriala, cardiopatie ischemica, accident vascular cerebral, hipertensiune arteriala;

- metabolismul : cresterea colesterolului, diabet zaharat;

- sistemul endocrin : anovulatie, pubertate precoce, multiparitate, tulburari de ciclu menstrual;

- sistemul nervos centra l: cefalee, migrena;

- pielea : exeme, urticarie, acnee, herpes;

- organele de simt : tromboza si hemoragii venoase retiniene;


- sistemul imunitar : scaderea apararii organismului fata de infectii;


- sistem hepato - biliar : litiaza biliara, agravarea hepatitelor acute existente, etc. ;

- aparatul urinar: favorizeaza infectiile uterine;

- aparat genital : scaderea fluxului menstrual, cresterea numarului de avorturi spontane, scaderea contractiilor tubare care duc la propagarea infectiilor genitale;

- cancer : de san, de col uterin, de ficat, de piele, etc;

In occident, se vorbeste tot mai mult de efectele negative si dezastruoase ale pilulei contraceptive. Exista cazuri in care adolescente, dupa doar cateva luni de admninistrare a pilulei, au avut accidente vasculare cerebrale cu pareze si paralizii.

Steriletul ( spirala sau firul uterin are in primul rand efect abortiv )
Dupa testele folosite pentru stabilirea sarcinii timpurii, in ciuda folosirii spiralei, fecundatia se petrece de cateva ori pe an.

Prin producerea intentionata a unei congestii de iritatie in tesutul conjunctiv uterin, fixarea fatului este impiedicata si acesta moare, de cele mai multe ori, dupa una sau doua saptamani.Astfel, steriletul ucide pruncul, cel mai adesea inainte de menstruatia asteptata cand femeia fusese insarcinata poate crede ca, de fapt, n-a fost.


  • Dintre EFECTELE SECUNDARE ale steriletului mentionam :


- infectia mucoasei uterine, anexite , cervicite sau chiar pelviperitonite;

- perforatia uterina, sangerari, sarcina extrauterina (una din cele mai mari pericole pentru viata mamei);


Din cauza acestor efecte deosebit de periculoase, din anul 1987, steriletul a fost retras de pe piata in SUA.

S-a stabilit posibilitatea infectarii cu Sida si prin folosirea prezervativelor;

S-a constat ca prezervativul are microfisuri cu diametrul intre 5-50 microni iar virusul SIDA este mult mai mic (doar 0, 1 microni);

Astfel, medicul ginecolog Prinz, din Munchen, a stabilit prin calcule statistice ca 100 de barbati infectati cu SIDA infecteaza anual 35 de femei, daca acestia utilizeaza in exclusivitate prezervativul.

Multi dintre cei infectati cu HIV nu sunt constienti de acest lucru, deoarece perioada de incubatie a virusului este de 10 ani!

Spre deosebire de SIDA care se transmite prin fluidele corpului, virusul papilomatos uman ( HPV) este o boala cu transmitere sexuala care contacteaza prin contact intim direct (de la piele la piele). Virusul Papilomatos uman este una dintre cele mai raspandite boli cu transmitere sexuala din SUA. Cateva tipuri ale virusului papilomatus uman genereaza cel putin 90% din cazurile de cancer cervical.

Cancerul cervical este pe locul doi in ceea ce priveste numarul deceselor de cancer in randul femeilor din lumea intreaga. In fiecare an, aproape 5000 de femei din SUA mor de acest tip de cancer.

Sa intelegem ca o viata curata pana la casatorie si fidelitatea conjugala este cea mai sigura si buna metoda de a evita orice fel se suferinta trupeasca si sufleteasca. Desigur este nevoie de mult curaj, credinta , dar nu este imposibil.Sunt atatea exemple, atatia tineri care ajung curati in fata Altarului.

Sa ne iubim copiii, sa constientizam faptul ca ei devin membri ai familiei noastre inca din momentul conceptiei.

Trebuie sa intelegem ca nu avem dreptul sa luam viata unui copil indiferent daca este nascut sau inca este in pantecele mamei sale. Omul este o fiinta vie, este fetita sau baiat, chiar din momentul conceperii sale.

+Sfantul Vasile Cel Mare avertizeaza: " Cei care dau medicamente abortive, sunt ucigasi si ei precum si cele ce primesc otravuri ucigatoare de embrioni"

Cea mai mare bucurie a unei familii sunt copiii. Ei ne infrumuseteaza si ne imbogatesc viata. Sa fim gata sa ne jertfim pentru a ne invrednici de aceasta bucurie.

Orice copil care se naste este o reusita a vietii, o intentie divina implinita, o garantie de incredere si optimism, este o ascensiune, o pace pentru constiinte, un "AMIN!"
plin de emotie creatoare, pe care mama si sotul ei il rostesc vointei Lui Dumnezeu.

marți, 27 octombrie 2009

Avortul, o traumă pentru întreaga viaţă

Fătul, chiar şi până în luna a treia, nu este numai un ghem de celule, este o viaţă începută în timpul concepţiei.

După opt săptămâni, copilul are deja toate organele formate, simţurile dezvoltate şi ca atare percepe durerea, iar avortul devine o crimă. Îi bate inima, dar apoi se opreşte când va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie. Deşi este o crudă realitate, nu sensibilizează pe nimeni. Este o crimă legală, ce are repercusiuni la nivel fizic şi mai ales psihic pentru cea care trece prin această traumă. Despre consecinţele psihologice ale avortului ne vorbeşte doamna psiholog Călugăru Monica.

Tema De responsabilitate

Deşi în prezent metodele contraceptive sunt intens mediatizate, femeile încă mai recurg la chiuretaj. „La nivel instinctual, oamenii funcţionează pe două principii, ce se îmbină în orice activitate: pulsiunea de viaţă ce te ajută să mergi mai departe, să-ţi doreşti să trăieşti, şi pulsiunea de moarte, cea care te ajută să ocoleşti cărările întortocheate şi să preîntâmpini pericolele apărute în atingerea obiectivului”, ne spune doamna psiholog.


Teama de responsabilitate atrage aspecte negative, ducând la soluţia extremă: avortul. O decizie deloc înţeleaptă şi raţională, în special pentru adolescenţi. Despre acest subiect, doamna doctor ne mai spune:


„Tinerii nu iau decizia în mod responsabil, matur. O dată cu sarcina apare teama, iar decizia avortuluiaparţine în mare parte persoanelor din jur şi în mică parte a lor. Mama care acţionează impulsiv prin decizia de a avorta are ulterior sentimente de culpabilitate foarte mari în relaţionarea cu partenerul, cu ceilalţi copii şi cu ea însăşi.” Nimic mai adevărat, dar acest lucru îl ştiu numai acele femei care au trecut prin această traumă.


În înţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în pântecele maicii sale. Acesta îi este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc de apărare în faţa oricărei primejdii. „Femeia este născută cu această maternitate, iar în momentul în care fuge de aceste lucruri, fuge de propria sexualitate.

Ulterior avortului se declanşează reacţia psihică: femeia în cauză nu se iartă pentru ceea ce a făcut, în ciuda argumentelor conştiente («sunt prea tânără pentru a fi mamă» sau «nu am situaţia materială necesară»), ce nu îi sunt suficiente pentru împăcarea cu situaţia.


Indirect renunţă la o parte din ea. Primul avort rămâne un reper într-o decizie ulterioară”, ne mărturiseşte psihologul. Dumnezeu este singurul în măsură să decidă când şi cui trebuie să dea sau să ia viaţa. Nu este oare o adevărată tragedie ca pruncul să-şi găsească mormântul tocmai în pântecele mamei?

luni, 28 septembrie 2009

vineri, 25 septembrie 2009

Milostenia

-Bunurile materiale sUnt si ele un dar de la Dumnezeu si servesc ca o prelungire a vietii oamenilor, intrucat pe saraci pururea ii avem cu noi (Matei 26, 11), orice crestin este dator sa contribuie la prelungirea vietii celui amenintat in existenta lui. Faptele milosteniei nu se apreciaza numai dupa multimea materiala ci mai ales dupa dispozitia inimii a unei inimi miloase care vede in saracia aproapelui propria sa lipsa.


Numai acea darnicie este o mila crestina care este inchinata Domnului si facuta intru numele lui Iisus (Matei 25, 40-45) fara a astepta vreo rasplatire lumeasca de la primitor sau vreo lauda de la oameni (Qeut 15, 11; Prov. 28, 27; Sirah. 5, 5-7; Matei 5, 7-45; 10-42; Luca 6, 30; 12-58-59; II Cor. 9, 7; V. Cersetoria; Fapte bune). Imparte toate cu fratele tau si nu zice ca sunt proprietatea ta, caci impartasirea de bunuri materiale si spirituale au fost pregatite de Dumnezeu pentru toti oamenii deopotriva. -Const. Ap. VII, 12. ,

-”Duhovnicii care impart milosteniile incredintate lor celor cu adevarat saraci, se aseamana cu apostolii care faceau acest lucru cu averile aruncate la picioarele lor (F. Ap. 5 si 6) iar cei ce le opresc pentru ei sau rudele lor, se aseamana cu Anania si Safira, ba si mai rau, caci aceia au oprit din cele ce erau ale lor si au fost osanditi cu moartea, dar acestia opresc cele ale saracilor din cele incredintate lor de altii. Daca opresc pentru ei ceva din hrana zilnica aceasta nu este un rau, dar trebuie sa se roage pentru cei ce i-a dat milostenia si sa se implineasca cum i s-a poruncii de binefacatori”. -S. Tes. IX, 72.


-”Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu, nu cunoaste deosebirea intre omul rau si bun, intre drept si nedrept cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului (cerute de legile naturale ca om), ci imparte tuturor la fel dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult pentru buna aplicare a voii pe cel virtuos decat pe cel lenes”. -Filoc. II p. 40,24.


-Adevarul neputintei obliga moral pe aproapele sa ofere ajutorul milosteniei, iar nu viclesugul trandaviei, a betiei, a fumatului, etc. caci darul milosteniei trebuie sa fie o completare a muncii insuficiente si a iconomisirii vietii celui neputincios si nu o daruire spre dezmat si decadenta morala. “In cei ce stapaneste mila si adevarul, in acestia stapaneste si tot ce e placut lui Dumnezeu. Caci adevarul nu judeca pe nimeni fara mila; iar mila nu se indreapta cu iubire spre nici-un om fara adevar”. -Filoc IV, p. 290.67.

marți, 22 septembrie 2009

Tatal nostru Aramaica

 
Powered by Blogger