vineri, 18 iunie 2010

Speranta Pierduta...

ACESTE LACRIMI PLINE DE AMAR
NU TREBUIAU VARSATE IN ZADAR
TREBUIA SA TI LE DAU IN DAR
IN FATA SFANTULUI ALTAR

DESTINUL NOSTRU NU A VRUT ASA
N-A VRUT CA NOI SA STIM
CE-I FERICIREADE LANGA MINE
TE-A RAPITFARA SA STIE
CE MULT NOI NE-AM IUBIT

NU STIU CE VREU,CE CRED,CE SIMT
SUNT DOAR UN BIET OM PE PAMANT
AS VREA SA NU MA FI NASCUT NICICAND
UN INGER SA-TI FIU IN GAND

ACUM ESTI TU CEL CARE ESTE INGER
IN VIATA MEA AI APARUT DOAR CA UN FULGER
FARA TINE NU POT SA MAI FAC UN PAS
N-AM AVUT TIMP NICI SA-TI SPUN "BUN

Bun Ramas...

vineri, 4 iunie 2010

Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist, numit de Nicolae Steinhardt "Sfântul închisorilor". S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în Basarabia - d. 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna.


În anul 1941, era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi şi totodată conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce. În urma eșecului rebeliunii legionare a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând că acesta este "unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice".


Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce.

Astfel, şi-a săvârşit sentinţa la închisorile de la Aiud (1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei, regimul dur al detenţiei, torturile şi bolile contactate aici întărindu-l duhovniceşte. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.


La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiaţi prieteni. Fă tu aşa fel încât să vină pe rând la mine, în linişte.". A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rosteşte ultimele sale cuvinte: "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul", după care a trecut la cele veşnice.

Face parte dintr-un grup ce împărtăşea aceeaşi orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea şi mulţi alţii. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau şi-l admirau, Victor Leonida Stratan, obţinuse printr-o intervenţie specială, de la familie, un pachet cu streptomicină.


Valeriu le-a primit şi a doua zi l-a înştiinţat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că şi acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viaţă a fost astfel salvată.
 
Powered by Blogger